Sfanta Mucenita Pelaghia
Sfanta Pelaghia s-a nascut in cetatea Tars, din parinti pagani. Auzind despre Hristos, alege sa paraseasca credinta in idoli. In acea vreme soseste in Tars imparatul Diocletian (284-305). In timpul sederii imparatului aici, fiul acestuia s-a indragostit de Pelaghia. Cand mostenitorul imperial afla ca Pelaghia a primit botezul crestin, s-a sinucis.
Mama sa a denuntat-o imparatului pentru judecata. Imparatul a fost captivat de frumusetea Sfintei Pelaghia si a incercat sa o convinga sa renunte la religia ei, promitandu-i toate bunurile de pe pamant daca ii va fi sotie.
Sfanta Pelaghia a refuzat oferta imparatului cu dispret, spunandu-i: "Esti nebun, imparate, sa-mi spui mie acestea. Nu-ti fac voia si urasc casatoria murdara pe care mi-o propui pentru ca eu il am pe Hristos Mire, Imparatul Cerurilor".
In urma acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie arsa de vie in vapaia focului aprins intr-un vitel de metal. Pelaghia s-a insemnat cu semnul sfintei cruci, a rostit rugaciuni de slava lui Dumnezeu si intrand in foc, s-a topit precum ceara. Asa a luat cu cinste mucenicia Sfanta Pelaghia.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Ilarion, facatorul de minuni;
- Sfantului Cuvios Nichifor, egumenul Manastirii Midichia;
- Sfantului Cuvios Nichifor Isihastul;
- Sfantului Cuvios Atanasie, episcopul Corintului;
- Sfintilor Cuviosi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian si Macrovie, si a celor ce impreuna cu ei au marturisit in Schitopoli (Palestina).
Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Irina.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Calendar Ortodox
Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!