Sfantul Ioan de la Prislop
Sfantul Ioan de la Prislop, originar din Silvasul de Sus, a trait la inceputul secolului al XVI-lea, nevoindu-se intr-o pestera din apropierea Manastirii Prislop. Aceasta mica pestera a fost sapata de catre sfant, in malul stancos si adanc al paraului Silvut, fiind cunoscuta cu numele de "chilia" sau "casa sfantului". In aceast loc s-a nevoit Cuviosul Ioan multi ani, luptandu-se cu barbatie cu ispitele diavolilor.
Cuviosul Ioan a fost ucis in timp ce isi sapa cu dalta o fereastra in peretele chiliei. Un vanator l-a impuscat crezand ca este un animal salbatic.
Sfintele sale moaste s-au pastrat multa vreme in pestera de la Prislop, unde veneau credinciosii din imprejurimi si se inchinau. In prezent nu se cunoaste unde se afla moastele sale. Parintele Ioanichie Balan in "Patericul romanesc", sustine ca este probabil ca moastele sfantului sa fi fost duse la Tismana, la Bistrita Olteana, la Curtea de Arges sau Cozia, care au fost dintotdeauna atat de legate de credinciosii si manastirile Transilvaniei.
Sfantul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Romana in anul 1992.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintirii Bisericii Invierii lui Hristos de la Sfantul Mormant (Ierusalim);
- Sfintilor Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton si Seleuc;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Corneliu, sutasul;
- Sfintilor Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian si Valerian;
- Sfantului Cuvios Petru din Agreia;
- Sfintei Mucenite Ketevan, regina Georgiei
- Sfantului Cuvios Ierotei cel Nou, Iviritul.
Maine, 14 septembrie, sarbatorim Inaltarea Sfintei Cruci.
Calendar Ortodox
Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!